Într-o epocă de minciună universală, să spui adevărul este un act revoluţionar.

Catalonia independentă ?



   După cum prevedeam în materialul precedent, relele se adună pe capul catalonezilor, fără ca aceştia să  realizeze gravitatea situaţiei. 

   Conducerea încă actuală a Cataloniei se pare că este "bine sfătuită" din umbră, printre care si de un ONG care primeşte fonduri uriaşe de la fundaţia lui Soros.
   Soros, acest duşman al creştinismului şi al Europei.


   Guvernul de la Madrid a declanşat războiul economic cu regiunea secesionistă.

   Astfel, a scutit de impozite orice firmă care se relochează din Catalonia în alte regiuni ale Spaniei. 
   Din cele mai mari companii cu sediul în Barcelona, 5 au plecat cu sediile centrale, la Madrid. A rămas una singură, al cărui patron este implicat în acţiunile independentiste.
   Alte peste 1600 (1800 conform BBC) firme mici şi mijlocii, îşi închid porţile în aceste zile, fiind relocate în alte zone ale Spaniei. Una din cele mai mari firme de navlosire import-export din portul Barcelona, a anunţat relocarea în portul Valencia.
   Două mari bănci spaniole Caixa şi Sabadel au părăsit regiunea şi s-au refugiat la Madrid.
Veniturile din turism în luna Octombrie au scăzut cu 15% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut. Din declaraţia unui hotelier aflăm că mare parte din turiştii străini au anulat rezervarea pentru locurile de cazare.

   Pentru catalonezi urmează zile negre. Deocamdată ei nu realizează asta. Dar o vor simţi din plin pe pielea lor în scurt timp. Economia se va prăbuşi iar şomajul va exploda. Din surse româneşti am aflat că sute de români şi-au pus în vânzare proprietăţile.

Update:


Presa spaniolă semnalează faptul că Puigdemont şi mai mulţi miniştri catalani s-au refugiat la Bruxelles, unde speră sa primească azil, conform promisiunii făcute de secretarul de stat Theo Francken.



Procurorul general al Spaniei a declarat că membrii guvernului catalan vor fi incriminaţi pentru rebeliune, insurecţie şi deturnare de fonduri publice.



Oricum, răul a fost făcut, firmele care au plecat nu se vor mai întoarce, aşa că nimic bun nu se arată pentru populaţia Cataloniei.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu