Într-o epocă de minciună universală, să spui adevărul este un act revoluţionar.

Independenţa Cataloniei


   Aproape toată lumea este cu ochii pe Spania, respectiv provincia Catalunya (Catalonia). La situaţia de acolo unii se uită cu curiozitate, alţii speriaţi, alţii cu speranţă, iar alţii ascunşi în anonimat cu un rânjet satisfăcut pentru împlinirea planurilor lor de slăbire a UE.
   La toate televiziunile, pe toate saiturile şi ziarele se dezbat zilnic problemele Spaniei provocate de referendumul catalan.
   O multitudine de aşa zişi comentatori politici vorbesc mult şi apăsat, lansând tot felul de teorii personale, dar superficiale, ne-aprofundate. Apar ca o discuţie gen hai să ne aflăm în treabă.
   Un individ care-şi zice “profesor” cu un aer doct a-toate ştiutor, lansa la o televiziune la o oră târzie din noapte, o teorie atât de aberantă încât a provocat o reacţie din partea celorlalţi participanţi la emisiune, care nici ei nu erau chiar “uşă de biserică”…

   Individul lansează pe unde poate, în mod mascat, teorii favorabile Rusiei…  Pescuitori în ape tulburi se găsesc berechet atât la noi, cât şi în lumea largă.

   Am căutat pe saituri înafara României să aflu ceva despre viitorul acestor acţiuni. Şi iată ce am aflat.
   Catalunya este una din cele mai bogate şi prospere regiuni ale Spaniei. Catalonia contribuie cu 19% la economia Spaniei. PIB-ul pe cap de locuitor este peste media UE.
   Economia Cataloniei se împarte în 3 sectoare importante:
Pe primul loc este agricultura şi creşterea animalelor, care asigură în medie venituri de 3,440 miliarde de Euro. Pe locul doi se situează industria iar pe locul trei serviciile care includ turismul şi sistemul bancar.În 2012 exporturile catalane au fost de 58,282 miliarde Euro iar importurile de 68,678 miliarde Euro. 74% din exporturi merg în Uniunea Europeană, din care 33.5% merg pe piaţa spaniolă.
   Portul din Barcelona capitala Cataloniei, este unul din cele mai mari din Europa unde sunt traficate mărfuri în valoare de peste 47,514 milioane tone si 3,959 milioane pasageri.
   Populaţia Cataloniei are cele mai ridicate venituri din Spania (cu excepţia Madridului).
(Date publicate Wikipedia-Spania).
   Guvernul catalan se plânge că din cele 19% impozite şi taxe datorate statului spaniol, doar 7-8% se întorc în Catalonia. Fapt adevărat, dar nu se spune că la fel ca în toate ţările lumii, regiunile mai bogate contribuie şi la dezvoltarea regiunilor sărace. Statul spaniol asigură dotarea şi salariile armatei şi a altor instituţii cu caracter statal de care beneficiază şi regiunea Catalonia.

   Dar se pare că mare parte din populaţia catalană s-a cam săturat de bine, vor sa vadă şi cum este rău şi vor independenţa totală.

   Ce se va intampla in acest caz?
   Toate veniturile vor ramane in Catalonia - adevarat, dar:
   Prin declararea independenţei,  Catalunia nu va mai face parte din Uniunea Europeana. Intrarea în UE se poate face numai cu acordul tuturo statelor UE. În mod sigur Spania dar şi alte ţări care pot fi afectate indirect,  se vor opune. Deci Catalonia pentru o perioadă care poate dura foarte mulţi ani, va rămâne pe dinafară.
   Efecte economice: toate mărfurile destinate importului sau exportului destinate statului Spaniol nu vor mai trece prin portul Barcelona, ci vor fi relocate în alte porturi spaniole. Asta va însemna prăbuşirea portului şi pierderi imense pentru statul catalan.

   Pentru toate mărfurile destinate pieţei catalane vor fi impuse taxe vamale, ceeace va duce la scumpiri pe piaţă. Este foarte posibil ca mărfurile catalane să fie supuse unui boicot general din partea celorlalte regiuni spaniole ducând la pierderea pieţei Spaniole.
   Multe intreprinderi vor fi relocate în Spania, datorită taxelor vamale  ce vor fi impuse pentru mărfurile catalane. Zeci de mii de locuri de muncă vor fi pierdute.
   O mulţime de firme cu capital german, francez, olandez, etc. ne-mai benficiind de piaţa UE fără taxe vamale, îşi vor strânge “catrafusele” şi vor migra spre alte zone ale Spaniei sau Europei. Alte mii de locuri de muncă pierdute.

   Sute de mii de imigranţi din UE, (numai Români sunt peste 300.000) care lucrează în Catalonia vor pleca în  Spania sau alte ţări UE, pentru-că îşi vor pierde locurile de muncă şi nu vor mai avea libertatea de mişcare. Majoritatea din aceşti muncitori străini ocupă locurile de muncă mai slab plătite de care catalanii nici nu vor sa audă. După plecarea lor, catalanii care vor rămâne şomeri din zone economice vor trebui să le ocupe, “beneficiind” de salarii cu mult mai mici.
   Toti imigranţii care vor pleca, vor pune în vânzare proprietăţile lor, ducând astfel la prăbuşirea pieţei imobiliare.
   Având nevoie de paşaport pentru a intra în Catalonia, o mare parte din turiştii UE vor schimba destinaţia, deci industria turismului va suferi o serioasă lovitură. Venituri şi alte locuri de muncă pierdute.
   În prezent datoria publică a Cataloniei este de 72,2 miliarde Euro. Cât va fi după?
   După unii analişti economici serioşi pierderile Cataloniei vor atinge 35-40% din PIB. Desigur pierderi va avea şi Spania, dar mult mai mici.

   Şi o altă problemă de data aceasta europeană.
   Exemplul Cataloniei va fi urmat în mod sigur de alte zone, precum Ţara Bascilor din Spania dar şi Bascii din Franţa, Corsica, Belgia cu problemele valone si flamande, Nordul Italiei, chiar şi în Germania cu landul Bavaria, etc.
   Nu vreau să sperii pe nimeni, dar iredentiştii unguri din UDMR şi PMT nu vor ezita sa ceară independenţa aşa zisului Ţinut Secuiesc, zonă de fapt fără secui - doar 400 de persoane s-au declarat secui, la ultimul recensământ. Deci UE are toate motivele să fie ingrijorată şi să blocheze ori-ce cale spre independenţa Cataloniei.

   În lumina ultimelor informaţii, este foarte posibil ca armata naţională spaniolă să intre în Catalonia, iar iniţiatorii să fie arestaţi.

   O succinta istorie a Cataloniei puteţi citi aici:
catalonia-la-trecutu-ti-mare-viitor-asa-si-asa






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu